Blog

vegan

Cheeseless Fridays: VEGAN o zi pe săptămână

Cheeseless Fridays: VEGAN o zi pe săptămână

7 motive să renunți la produsele de origine animală cel puțin o dată la 7 zile dacă nu de tot

 

Nu este ușor pentru toată lumea să adopte o dietă vegană, dar, dacă avem în vedere numărul mare de beneficii, este important să încercăm! Poți începe treptat.  

Probabil ai mai auzit de Meatless Mondays – o zi pe săptămână fără carne poate avea un efect pozitiv pentru sănătatea ta, pentru mediu și chiar pentru portofel. Te încurajăm să te convingi singur. 

Apoi, poți să încerci Cheeseless Fridays. Cine are nevoie de brânzeturi de origine animală, când există alternative vegane (din nuci de caju) atât de delicioase cum sunt Cajublue, Caju Fresh sau sortimentele maturate?

Până la urmă, nici nu contează ce nume vrei să-i dai zilei în care alegi să nu consumi produse de origine animală și nu e important nici dacă e luni sau vineri. Tot ce contează este să fii consistent ca să te poți bucura de beneficii:

Dieta vegană și impactul asupra sănătății

  1. Multe studii recente au arătat că o dietă bogată în fructe, legume și nuci, dar cu un consum redus de carne roșie, crește longevitatea și calitatea vieții.
  1. Există dovezi substanțiale potrivit cărora consumul de carne procesată sau roșie crește riscul de cancer de colon. Cu o dietă vegană, reduci riscul de cancer.
  1. Ai grijă de sănătatea inimii. Studiile au dovedit că fructele, legumele, nucile și cerealele integrale ne pot ajuta să ne protejăm împotriva bolilor cardiovasculare.
  1. Alimentele plant-based cresc cantitatea de fibre pe care o consumi și furnizează organismului mult mai mulți nutrienți.

Dieta vegană și impactul asupra mediului

  1. Se consumă mai puțină apă pentru culturile de fructe, legume și cereale decât pentru creșterea animalelor. Dacă am renunța cu toții la carne o zi pe săptămână, am putea reduce consumul de apă de pe tot globul cu până la 28%.
  1. Bucata de carne sau de brânză din farfurie are în spate un proces de producție care eliberează mai multe gaze cu efect de seră decât toate sistemele de transport globale combinate. Mâncând mai puțină carne/lactate reducem emisiile nocive expulzate în atmosferă care duc la cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
  1. Folosirea terenului agricol pentru culturile animaliere este extrem de ineficientă. Pentru a produce hrana unei persoana cu o dietă pe bază de plante (vegană) este nevoie de aproape 20 de ori mai puțin teren decât pentru a hrăni un mâncător de carne, deoarece culturile sunt consumate direct în loc să fie folosite pentru a hrăni animale.

Fie că o faci pentru tine sau pentru a proteja ființele necuvântătoare, e întotdeauna o idee bună să elimini din dieta ta cât mai multe produse de origine animală. 

Comments are closed.